Istoric si in ce credem noi
Istoricul Comunitati
SCURT ISTORIC AL COMUNITĂȚII ADVENTISTE DE ZIUA A ȘAPTEA DE LIMBA ROMÂNĂ DIN VIENA
Ce cred adventistii
CE CRED ADVENTISTII. Cititi SI ALFATI IN CE CRED ADVENTISTII CU ADEVARAT CARE ESTE DOCTRINA ADVENTISMULUI.
Pastorul nostru
Pastorul Csaba TÖRÖK este născut la Sibiu în 1956 și crescut la Satu Mare într-o familie creștină cu principii solide. În 1986 în urma unor presiuni venite din partea statului, a fost nevoit să părăsească România, stabilindu-se în Austria.
Aici a studiat 2 ani de zile la secția de traducător și interpret al Universității din Viena.
Între 1988-1992 a studiat teologie adventistă la Seminarul ”Schloss Bogenhofen” care este centrul spiritual a educației adventiste din Austria.
După terminarea studiilor a fost detașat la Klagenfurt, unde a activat ca lucrător biblic între 1992 – 1994.
În 1994 a preluat comunitățile adventiste române din Viena, urmând ca apoi în 2000 să se inaugureze Comunitatea Centrală de limba română din districtul 14.
După 9 ani petrecuți în mediu românesc, începând cu 2003 a păstorit mai multe comunități de limbă germană din Viena.
În anul 2018 a fost numit de către Uniunea Austriacă din nou ca pastor în biserica de limba română „Wien 14”, pe lângă aceasta având și comunitatea de limba bulgară și „Wien Mauer“, vorbitoare de limba germană.
Este căsătorit cu Judit KOVÁCS, fostă redactoare la ”Editura Viață și Sănătate” din România.